Grădiniţa-creşă „Ghiocel” din satul Târnova a beneficiat de lucrări şi bunuri în valoare de peste 2,43 milioane de lei, fonduri alocate din grantul oferit de către Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din ţara noastră.

Din aceşti bani a fost schimbat acoperişul, au fost instalate geamuri şi uşi noi, a fost renovat sistemul de încălzire şi cel de canalizare. De asemenea, au fost modernizate blocurile sanitare şi blocul alimentar, au fost instalate cazane de apă caldă şi a fost procurat mobilier nou pentru toate cele patru grupe de copii.

Pentru reparaţia şi echiparea grădiniţelor din ţară, Guvernul de la Bucureşti a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistenţă tehnică şi financiară acordată de România pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova”.

Menţionăm că 30 de instituţii preşcolare din raionul Edineţ au beneficiat de fonduri alocate din grantul românesc, iar suma totală a lucrărilor efectuate şi a bunurilor achiziţionate pentru acestea depăşesc 14,5 milioane de lei.