VIDEO

Condiţii de nedescris la Spitalul Clinic Republican: Pacienţii din Secţia Chirurgie Septică sunt trataţi în mizerie, în spaţii cu miros insuportabil, iar băile şi toaletele arată ca după război

Condiţii de nedescris la Spitalul Clinic Republican: Pacienţii din Secţia Chirurgie Septică sunt trataţi în mizerie, în spaţii cu miros insuportabil, iar băile şi toaletele arată ca după război
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 12.09.2017 20:05
Sunt trataţi în mizerie, în spaţii cu miros insuportabil, iar băile şi toaletele arată ca după război. De astfel de condiţii au parte pacienţii din Secţia Chirurgie Septică a Spitalului Clinic Republican, persoane care suferă de diabet zaharat sau patologii severe. În timp ce unii bolnavi se plâng de starea dezastruoasă a instituţiei medicale, administraţia acesteia îi îndeamnă la calm pentru că singura soluţiei ar fi să aştepte până când vor fi mutaţi de acolo.

Cam aşa arată Secţia Chirurgie Septică a Spitalului Clinic Republican. Condiţiile dezastruoase în care stau pacienţii se simt chiar de la intrare. Pe hol e mizerie, iar grupurile sanitare sunt într-un hal fără de hal. Imaginile au fost făcute cu un telefon mobil şi trimise pe adresa redacţiei de către un telespectator, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, recunoaşte că starea saloanelor din Secţia Chirurgie Septică lasă de dorit, dar dă asigurări că în curând pacienţii vor fi mutaţi la alt etaj, care este acum în renovare.

Potrivit administraţiei Spitalului Clinic Republican, pentru reparaţia unor secţii din cadrul instituţiei, din bugetul de stat au fost alocate 15 milioane de lei.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI