„Cerem asigurarea nediscriminatorie a accesului reprezentanţilor mass-media la evenimentele organizate de Preşedinţie şi la informaţia de interes public care trebuie să fie furnizată de această instituţie în condiţiile legii cu privire la accesul la informaţie”, se spune într-o declaraţie a ONG-urilor.

Asta după ce ieri, 29 august 2017, fotoreporterului Constantin Grigoriţă, care este jurnalist profesionist şi are legitimaţie de membru al Asociaţiei Presei Independente (API), i-a fost refuzat accesul la briefingul preşedintelui Igor Dodon, fără explicaţii şi/sau solicitarea unor acreditări suplimentare.

Nu este prima dată când fotoreporterului îi este îngrădit accesul la informaţie de către instituţia prezidenţială. Acum o lună, lui Constantin Grigoriţă de asemenea i-a fost interzisă participarea la întâlnirea preşedintelui Igor Dodon cu reprezentanţii mass-media, organizată la vila prezidenţială de la Condriţa, deşi jurnalistul a întrunit toate condiţiile solicitate de Preşedinţie.

La solicitarea API de a oferi explicaţii în legătură cu acest caz, Preşedinţia a oferit un răspuns evaziv, lăsând să se înţeleagă că această restricţie i-a fost impusă fotoreporterului Constantin Grigoriţă în rezultatul comportamentului pe care Preşedinţia îl consideră contrar „moralei şi eticii profesionale”. API a depus o cerere de chemare în judecată privind îngrădirea accesului la informaţie.

„Fiind una dintre instituţiile-cheie în stat, Preşedinţia ar trebui să servească drept model de comunicare corectă cu jurnaliştii şi de deschidere faţă de public. Spre regretul nostru, în ultimul timp, Preşedinţia se manifestă ca o instituţie închisă, nereceptivă la solicitările de informaţii, iar mai mulţi jurnalişti semnează dificultăţi în comunicarea cu reprezentanţii acestei structuri publice. Reiterăm că asigurarea accesului preferenţial la evenimentele de interes public, după criteriul loialităţii jurnaliştilor, este o practică condamnabilă şi antidemocratică, îndreptată împotriva asigurării transparenţei şi libertăţii presei”, se spune în declaraţie.

În această situaţie, ONG-urile solicită Preşedinţiei Republicii Moldova şi personal preşedintelui Igor Dodon să revadă strategia de comunicare şi interacţiune cu reprezentanţii mass-media, să asigure transparenţa activităţii instituţiei prezidenţiale şi să excludă practicile antidemocratice de selectare şi acreditare a reprezentanţilor presei pe criterii de loialitate.

ONG-urile semnatare:

Asociaţia Presei Independente
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Investigaţii Jurnalistice
Centrul ”Acces-Info”
Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi