Potrivit denunţătorului, banii au fost pretinşi de către vameş pentru a nu iniţia documentarea încălcării termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismului cu numere de înmatriculare străine, aflat în posesie.

Conform prevederilor legale, suspectul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore, în privinţa acestuia fiind pornit un dosar penal pentru corupere pasivă.

În cazul demonstrării culpabilităţii, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Totodată, bănuitul este vizat şi într-o anchetă de serviciu, dispusă de către conducerea Serviciului Vamal, urmând a fi suspendat din funcţie pe perioada desfăşurării investigaţiilor de rigoare.