Potrivit presei române, totul s-a întâmplat ieri seară, la o benzinărie din Gura Humorului, unde autobuzul a făcut un popas.

Tânăra a coborât din autocar pentru a merge la toaletă, iar în timp ce se afla în faţa staţiei peco i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la pământ.

Moldoveanca a fost trasportată la spital, unde timp de 45 de minute medicii au încercat să o resusuciteze, însă aceasta a pierdut lupta cu moartea.

Potrivit serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, rudele tinerei au fost informate, iar consulatul de la Iaşi se va ocupa de repatrierea acesteia.