Rezultatele examenelor de bacalaureat au fost afişate la primele ore ale dimineţii. Reacţiile absolvenţilor au fost cele mai diferite, de la satisfacţie până la resemnare şi nemulţumire.

Unii liceeni s-au arătat nemulţumiţi de modul de verificare a testelor şi spun că vor contesta felul în care le-au fost apreciate lucrările.

Interesată de performanţele foştilor discipoli s-a arătat şi o profesoară de chimie. Dascălul spune că a oferit meditaţii unora dintre elevi.

Cei care au susţinut examenele cu brio sunt deja cu gândul la facultate.

Candidaţii care vor să conteste notele obţinute au la dispoziţie 48 de ore. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 6 iulie.

În acest an, peste 11 mii de candidaţi au susţinut cu succes examenele de bacalaureat. Cea mai mare rată de promovare, de peste 80 la sută, a fost înregistrată în licee, cu 4 puncte procentuale mai mult faţă de anul trecut. În cazul colegiilor, rata este de aproape 47 la sută, în creştere cu peste 7 puncte procentuale. În cadrul acestei sesiuni, din sala de examinare au fost eliminaţi doar opt candidaţi, de şase ori mai puţini faţă de anul trecut.