Micuţul se află acum la clinica universitară din Essen, Germania, cu mama lui, iar în câteva zile trebuie să fie operat. Însă există un of care umbreşte speranţele familiei Dediu. Încă nu au suma necesară pentru intervenţie.

Specialiştii din Germania au acceptat să-l programeze de urgenţă pe Rafael, înainte ca părinţii lui să fi strâns toţi banii. Tocmai acum, când visurile lor sunt atât de aproape de a se împlini, Victoria şi Ion Dediu au mai mult ca oricând nevoie de ajutorul nostru. Au la dispoziţie puţin timp.

Cei care pot contribui financiar pentru ca familia Dediu să-şi salveze micuţul pot face donaţii în contul afişat pe ecran. Părinţii ar da orice să îi poată salva viaţa.