Tărăboiul a început la primele ore ale dimineţii, când locuitorii unei comune din apropierea Veneţiei încă dormeau. Cei trei moldoveni au pătruns într-o casă, de unde au furat 500 de euro, o geantă de damă şi chiar îmbrăcăminte. Apoi, au luat o maşină din zonă şi au dat bir cu fugiţii.

În scurt timp, patru echipaje de poliţie le-au luat urma, iar hoţii au apăsat pedala de acceleraţie şi au gonit cât au putut. Carabinierii au instalat bariere pe stradă, dar moldovenii au trecut peste ele.

După ce maşina le-a fost avariată, cei trei au luat-o la goană spre o zonă industrială. Când s-au pomenit încercuiţi, moldovenii au intrat în confruntare directă cu poliţiştii, astfel încât forţele de ordine s-au văzut nevoite să tragă câteva focuri în aer pentru a-i potoli.

Până a le pune cătuşile, cei trei au reuşit să împartă pumni în stânga şi în dreapta, iar doi poliţişti au fost internaţi în spital.

Moldovenii sunt acum cercetaţi penal pe trei capete de acuzare.