Printr-o sesizare depusă la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, alesul local, care este membru PD, se plânge că într-un reportaj difuzat la Jurnal TV i-a fost lezată onoarea, dar şi afectat... aspectul politic.

Solicitarea lui Petru Răbdău a fost respinsă de membrii CCA. Rezultatele raportului au fost aprobate de către membrii CCA.

Amintim că, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc în martie, în capitală, primarul din Rădeni a fost învinuit de mai mulţi consăteni că ar fi înstrăinat aproximativ 100 de hectare de păşune fără a consulta opinia locuitorilor.

Atunci, contactat de reporterul Jurnal TV, Petru Răbdău a respins acuzaţiile.

Menţionăm că după acea conferinţă de presă, membrii grupului de iniţiativă s-au plâns că alesul local le-a expediat câte o scrisoare în care le-a cerut dezminţirea informaţiei şi câte 50 de mii de lei drept despăgubire morală.