Taxe de parcare ar putea achita şi şoferii sau motocicliştii care vor staţiona pe una dintre arterele principale ale oraşului. Iniţiativa nu este văzută cu ochi buni de majoritatea locuitorilor capitalei, care spun că este o nouă modalitate de a stoarce bani. 

Potrivit proiectului, o oră de parcare pe străzile principale ale oraşului ar putea costa între 10 şi 15 lei pentru proprietarii de automobile şi motociclete. În cazul camioanelor, taxa ar putea constitui 30 de lei. Lista străzilor unde vor fi percepute plăţi de la şoferi urmează să fie stabilită în cadrul dezbaterilor publice.

Astfel, şoferii care vor staţiona în locuri interzise riscă să achite amenzi de 750 de lei, iar în cazul în care automobilul va fi evacuat, sancţiunea va depăşi 1.600 de lei. Buni de plată sunt şi proprietarii de maşini care locuiesc în blocuri. 

Potrivit şefului Direcţiei municipale Transport, această taxă le dă drept locatarilor doar să-şi asigure un loc de parcare lângă casă, iar în tarif nu este inclusă şi supravegherea maşinilor.

Majoritatea locuitorilor capitalei se arată indignaţi de iniţiativă, iar unii ar fi de acord să plătească dacă banii vor ajunge în bugetul municipal, şi nu la intermediari.

Menţionăm că parcările cu plată vor fi amenajate şi gestionate de o companie austro-ungară, care va încasa jumătate din veniturile acumulate din taxe în următorii 25 de ani. Firma a fost contractată încă de Consiliul Municipal precedent, iar acum un an proiectul a fost suspendat, întrucât compania ar avea fondatori din offshore. Cazul a ajuns şi în instanţă, care a constatat că licitaţia a fost desfăşurată legal.