Utilizarea florilor artificiale pune în pericol nu doar mediul înconjurător, ci şi propria sănătate. Florile artificiale elimină o cantitate semnificativă de substanţe toxice, poluând solul, aerul, iar în apele subterane pot nimeri coloranţi ce conţin metale grele. În procesul de ardere se elimină dioxine şi furani, substanţe cancerigene, arderea fiind strict interzisă şi pedepsită penal.

Anual, doar de pe teritoriul cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău, se acumulează circa 700 de tone de gunoi, cea mai mare parte dintre deşeuri o constituie coroanele şi compoziţiile de flori artificiale. În consecinţă, impactul negativ asupra mediului este inevitabil, din cauză că, perioada de descompunere a produselor petrochimice poate să ajungă şi până la 500 de ani.

Pentru a evita depozitarea produselor de plastic împreună cu deşeurile menajere, atât autorităţile locale, cât şi administraţia cimitirelor au obligaţia de a colecta separat aceste deşeuri pentru a le transmite spre reciclare agenţilor economici specializaţi. În acest sens, pe teritoriul cimitirelor trebuie amplasate recipiente cu marcaje speciale pentru a fi colectate produsele din plastic şi decoraţiunile artificiale, precum şi să fie desfăşurată informarea cetăţenilor despre modul de colectare şi depozitare a acestora. O alternativă benefică pentru mediu, dar şi, totodată ecologică, este sădirea plantelor decorative multianuale.

În condiţiile creşterii progresive a cantităţii deşeurilor de plastic, Ministerul Mediului îndeamnă autorităţile locale, în comun cu reprezentanţii cultelor religioase, să restricţioneze comercializarea decoraţiunilor de plastic în preajma cimitirelor, pentru a nu afecta şi mai mult starea mediului.