Inspecţia de Stat în Construcţii a depistat, pe 25 octombrie 2013, o construcţie neautorizată amplasată pe strada Munceşti 46. Este vorba de o casă de locuit de cca 156 de metri pătraţi. Potrivit Inspecţiei, casa este construită pe teren municipal, acaparat abuziv şi alăturat bisericii „Sf, Treime” de pe adresa menţionată. Acest fapt contravine Legii  privind calitatea în construcţii. Inspecţia a anunţat că toate lucrările de construcţie au fost sistate însă chiar şi în momentul de faţă acestea sunt în toi.

Preot prins cu minciuna

Pentru a vedea care este situaţia construcţiei, dar şi cine efectuează lucrările acesteia  ne-am deplasat  la faţa locului.  Cei care efectuau lucrările de construcţie au fost surprinşi tencuind un perete. Întrebaţi cine este responsabil de construcţie, dar şi cine îi remunerează pentru munca lor, ei au răspuns că preotul Bisericii Sf. Treime îi plăteşte şi că preotul ştie  mai multe detalii. Imediat ce au înţeles că ne interesăm de construcţie şi-au strâns uneltele şi au plecat. Chiar şi vecinii au confirmat că lucrările de construcţie a respectivei clădiri se desfăşoară la comanda preotului, întrucât aceştia l-au văzut de mai multe ori discutând cu muncitorii.

Vasile Panas: Este averea enoriaşilor

Părintele bisericii care era ocupat cu rânduielile bisericeşti s-a lăsat aşteptat pentru ca într-un final să ne spună că respectiva construcţie este de fapt a comunităţii, menţionând că aceasta este averea enoriaşilor şi că aici se preconizează a fi o şcoală duminicală. Părintele Vasile Panas, al cărui nume l-am aflat de la femeia de serviciu din biserică, Anghelina Gadarac, a subliniat faptul că lucrătorii muncesc din propria dorinţă, nefiind plătiţi. Întrebat dacă deţine acte pentru această anexă, el ne-a sugerat să cerem acte de la comunitate, strigând din maşină că este decizia judecătorească care îl absolvă de explicaţii. „Căsuţa asta are şi cruce pe dânsa, oare chiar o va da jos!”, a exclamat preotul după care a urcat în maşină şi s-a făcut nevăzut.

Clădirea a rămas cu statut neautorizat

Viorel Rabei, şef al serviciului juridic din cadrul Inspecţiei de Stat în Construcţii, analizând rapoartele săptămânale din anul 2013, ne-a dezvăluit referitor la cazul respectiv, că Judecătoria Râşcani  a luat decizia de demolare  a construcţiei  pentru că a fost catalogată ca fiind neautorizată. Ulterior, preotul, Vasile Panas o atacat decizia la Curtea de Apel Chişinau şi prin decizia Curţii  a fost returnat dosarul la reexaminare, iar după rejudecare magistraţii l-au recunoscut vinovat pe Vasile Panas. Totuşi, urmărirea a încetat urmărirea deoarece termenul de prescripţie expirase, însă construcţia respectivă a rămas cu statut neautorizat. Informaţiile au fost confirmate şi de informaţiile prezente în hotărârea judecătorească pe care ni le-a prezentat Judecătoria Râşcani.

Niciodată nu a fost demolată o construcţie neautorizată

Vasile Coşuleţ, fost specialist principal din cadrul  direcţiei arhitectură, urbanism şi relaţii funciare din cadrul Primăriei Chişinău, care a activat 22 de ani în acest domeniu, a menţionat că în atribuţiile primăriei era depistarea construcţiei ilegale, după care se elabora un act de constatare unde erau indicate toate abaterile. Potrivit lui Coşuleţ, actul de constatare era prezentat Inspecţiei de Stat în Construcţii care ulterior întocmea un proces verbal şi-l înainta în judecată. „Judecata trebuie să adopte hotărârea finală  şi, de obicei, dacă lumea are parale, plăteau şi ieşeau basma curată din toată treaba aceasta”, conchide Vasile Coşuleţ.

El a mai spus că în perioada în care a activat niciodată nu a fost luată decizie de demolare a unei construcţii neautorizate. Potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, în perioada 2011-2016,  în capitală  au fost depistate 3.704 de construcţii neautorizate.

Articol preluat de pe MoldNova