Cinci persoane cu vârstele cuprinse între 26 şi 51 de ani, domiciliaţi în municipiul Chişinău şi Bălţi sunt cercetate penal pentru introducerea în ţară prin contrabandă şi comercializarea articolelor preţioase.
Potrivit poliţiei, suspecţii deţineau cinci întreprinderi ce importau ilegal pe teritoriul ţării articole şi bijuterii din aur, metale preţioase, precum şi materie primă, prin zona transnistreană şi de nord a hotarului. Acestea erau ulterior comercializate în magazine specializate, iar încasarea numerarului se făcea fără achitarea impozitelor prevăzute de legislaţia fiscală.
Forţele de ordine au efectuat 17 percheziţii la domiciliile şi magazinele întreprinderilor suspecţilor, unde au fost depistate articole din metale preţioase şi aur topit, în cantitate de peste 52 000 grame, pietre preţioase în valoarea totală de peste 70 000 000 lei, mijloace băneşti în sumă de 300 000 lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Liderul grupului a fost reţinut pentru 72 de ore, ceilalţi patru membri fiind cercetaţi în libertate. Făptaşii riscă de la trei până la zece ani de închisoare.