VIDEO

Cinci tineri au fost reţinuţi pentru un atac tâlhăresc în Floreşti

Cinci tineri au fost reţinuţi pentru un atac tâlhăresc în Floreşti
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 28.03.2017 20:05
Cinci tineri sunt cercetaţi pentru furt în proporţii deosebit de mari după ce în urmă cu un an au organizat un atac tâlhăresc asupra unei gospodării din raionul Floreşti.

Cu cagule pe cap, hoţii, au maltratat stăpâna casei, i-au furat banii şi bunuri materiale în valoare de aproximativ două sute de mii de lei, apoi s-au făcut nevăzuţi. 

În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că bănuiţii au vârstele cuprinse între 18 şi, respectiv, 31 de ani. Ei sunt originari din raioanele Floreşti, Basarabeasca, Ştefan Vodă şi oraşul Sângera, iar doi dintre aceştia au fost condamnaţi pe parcurs pentru infracţiuni similare.

Oamenii legii au efectuat percheziţii în puşcăriile în care îşi ispăşesc pedeapsa cei doi deţinuţi, dar şi la domiciliile şi în maşinile celorlaţi suspecţi.
Poliţiştii au depistat cartuşe, telefoane mobile şi obiecte destinate consumului de droguri.

Cei trei suspecţi, aflaţi în libertate, au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar puşcăriaşii sunt cercetaţi penal în detenţie. Indivizii riscă până la 14 ani de închisoare.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI