FOTO

Flashmob împotriva vacanţei de 42 de zile din grădiniţe; Un grup de părinţi au lansat şi o petiţie online // FOTO

Flashmob împotriva vacanţei de 42 de zile din grădiniţe; Un grup de părinţi au lansat şi o petiţie online // FOTO
Sursa: jurnal.md Foto: privesc.eu 23.03.2017 10:37
Mai multe mămici au protestat în această dimineaţă faţa Guvernului. Părinţii şi-au manifestata nemulţumirea faţă de iniţiativa ministerului Educaţiei care prevede ca instituţiile preşcolare îşi vor sista activitatea, pe timpul verii, pentru o perioadă de 42 de zile.

„Pe copii nu se fac economii” a fost sloganul mămicilor care au organizat flashmob-ul.

Totodată, un grup de părinţi au iniţiat o petiţie on-line prin care îşi arată dezacordul faţă de iniţiativa ministerului Educaţiei.

„Suntem indignaţi că aceste prevederi, atât de importante pentru cei 150 000 de copii care frecventează instituţiile preşcolare din tara noastră, au fost incluse în mare taină, fără consultări deschise cu societatea civilă, cu părinţii, fără a fi publicat cel puţin un articol în presă sau pe pagina web a Ministerului. Constatăm că prin astfel de acţiuni, autorităţile, în special Ministerul Educaţiei, se arată complet nepăsător faţă de aceşti copii, dar şi manifestă o lipsă totală de respect faţă de părinţii acestora, de la care lunar percep taxe de sute şi mii de lei pentru susţinerea instituţiilor preşcolare şi nu numai”, se arată în textul petiţiei.

Astfel, părinţii solicită anularea necondiţionată a prevederilor privind sistarea activităţii grădiniţelor pentru un termen de 42 zile şi organizarea audierilor publice şi dezbaterilor privitor la proiectul Regulamentului - cadru al instituţiei de educaţie timpurie.  




 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI