Campania privind accesul liber în cămine pentru studenţi: Tinerii PPDA, PAS şi PLDM au colectat peste 4000 de semnături

Campania privind accesul liber în cămine pentru studenţi: Tinerii PPDA, PAS şi PLDM au colectat peste 4000 de semnături
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 21.03.2017 12:26
Organizaţiile de Tineret ale partidelor PPDA, PAS şi PLDM au colectat peste 4000 de semnături în cadrul unei campanii iniţiate pentru asigurarea accesului liber în cămine pentru studenţi.
 
„În perioada 25 februarie - 20 martie PAS Youth, Platforma DA şi PLDM au colectat peste 4000 de semnături pentru a abroga punctul 46 din Regulamentul-cadru privind funcţionarea căminelor din subordinea instituţiilor de învăţământ de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.74, din 25.01.2007. Acest document restricţionează accesul liber al studenţilor în căminele universitare după ora 24:00”, au declarat reprezentanţii organizaţiilor de tineret.
 
Potrivit organizatorilor, punctul 46 contravine atât drepturilor oferite unor locatari adulţi ai unei zone rezidenţiale, cât şi principiului de autonomie universitară sub care activează la moment toate instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova.
 
„Campania de colectare de semnături în vederea abrogării punctului 46 s-a dovedit să aibă succes atât în rândul studenţilor, cât şi în rândul societăţii civile. S-a reuşit colectarea a peste 4000 de semnături, ceea ce demonstrează că această campanie civică a fost sprijinită masiv. Petiţia a fost susţinută de studenţi de la toate instituţiile mari de învăţământ superior. Printre semnatari se găsesc studenţi ai Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Tehnice a Moldovei, Academiei de Studii Economice din Moldova şi Universităţii Pedagogice de Stat Ion Creangă”, mai spun organizatorii campaniei.
 
Totodată, PAS Youth, TLDM şi Platforma DA invită studenţii şi profesorii din toate universităţile ţară să participe la un  flashmob care se va desfăşura pe 24 martie, la ora 14:00, în faţa Guvernului.
 
Tot atunci, va fi depusă petiţia şi semnăturile colectate.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI