În localitatea Valea Verde şi Grădiniţa din raionul Căuşeni, pompierii au tractat două autoturisme care nu se puteau deplasa în pantă. De ajutorul salvatorilor a fost nevoie şi în oraşul Cimişlia, unde o maşină a ieşit de pe traseu.

Pompierii au intervenit şi în cazul unui autocamion, care a derapat în timp ce se urca pe o porţiune lunecoasă din satul Mereşeni, raionul Hânceşti.

În total, salvatorii au scos cinci mijloace de transport care au derapat de pe traseele raioanelor Soroca, Cimişlia, Hânceşti şi Căuşeni.

Totodată, peste 100 de pompieri şi salvatori au monitorizat situaţia din ţară şi au intervenit în 21 situaţii de risc.