Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor”: Vor fi organizate peste 40 de concerte în toată ţara

Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor”: Vor fi organizate peste 40 de concerte în toată ţara
Sursa: jurnal.md Foto: mc.gov.md 27.02.2017 14:12
În perioada 01-10 martie, se va desfăşura cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor”. În acest an, printre muzicienii care vor participa la Festivalul se regăsesc nume de rezonanţă din 11 ţări: Elveţia, Italia, China, Federaţia Rusă, SUA, Marea Britanie, România, Polonia, Germania, Belarus, inclusiv Republica Moldova. Printre aceştia sunt Vladimir Spivakov din Rusia, Leonardo Quardini din Italia, Alexandr Anisimov din Belarus ş.a., dar şi conaţionalii noştri care evoluează pe marile scene ale lumii: Andrei Jilihovschi, Alexandra Conunova, Oleg Baltaga. 

În premieră, la ediţia curentă vor fi prezenţi artiştii Operei chineze Tianjin din Beijing şi artiştii consacraţi din Polonia – Monica Wolinska şi Tadeusz Domanowski, care vor evolua împreună cu Orchestra Naţională de Cameră din Moldova.

Tradiţional, Festivalul aduce în faţa publicului şi cunoscutele colective artistice autohtone.

Totodată, concerte vor fi organizate şi în mai multe localităţi ale raioanelor Străşeni, Anenii Noi, Criuleni, Cahul, Ialoveni, Hânceşti, Ungheni, Cimişlia, Cantemir, Nisporeni, Bălţi, Rezina, Călăraşi, Străşeni, Nisporeni, Soroca, Orhei, Teleneşti, inclusiv oraşul Râbniţa şi satul Molovata.

La această ediţie vor avea loc 22 de spectacole în Chişinău şi 26 – în diverse localităţi din ţară. 


 
 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI