Se întâmplă după ce administraţia trustului a anunţat, începând cu 16 ianuarie, modificarea grilei de emisie din cauza atacurilor la care a fost supusă instituţia de-a lungul activităţii sale şi care s-au înteţit în ultima perioadă, culminând cu rezilierea unilaterală şi necondiţionată a contractului de locaţiune de către proprietarul în care Jurnal TV îşi avea sediul de şapte ani.

Pe 5 martie, prima emisiune va fi pusă pe post la ora 14.00, aceasta fiind Cabinetul din Umbră. „În cadrul Cabinetului din Umbră, prima emisiune specială din acea zi, voi răspunde la mai multe întrebări întâlnite pe Facebook şi nu numai”, a declarat Val Butnaru.

„Vor urma ediţii speciale ale emisiunilor: Acasă Devreme, Popcorn Show la Jurnal FM (o premieră!), Veranda, Ştiri, Ora expertizei, Ora de Ras!”, a adăugat Val Butnaru.

Vestea că Jurnal TV a fost obligat să părăsească de urgenţă sediul şi trebuie să-şi reducă drastic producţia proprie a stârnit îngrijorare în rândul mai multor oficiali europeni, dar şi deputaţi de la Bucureşti.

Europarlamentarul român Monica Macovei a declarat că este inadmisibil să închizi o televiziune într-un stat democratic. Macovei a mai spus că dacă Jurnal TV îşi va sista activitatea acest lucru ar fi o mare pierdere pentru cetăţeni şi ar avea consecinţe asupra parcursului european al Moldovei. Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal din România, Cătălin Predoiu, a declarat prin atacurile asupra postului de televiziune Jurnal TV, puterea de la Chişinău limitează libertatea presei. Şi europarlamentarul român Cristian Preda a declarat că ceea ce se întâmplă cu Jurnal TV este o răfuială politică şi a cerut autorităţilor de la Chişinău să protejeze libertatea presei. 

O reacţie dură a avut şi deputatul şi jurnalistul român Matei Adrian Dobrovie, care crede că restrângerea activităţii Jurnal TV este o atingere foarte gravă a libertăţii presei în Republica Moldova într-un context foarte complicat în care Jurnal TV era o sursă de ştiri credibilă şi, practic, una dintre puţinele surse alternative la propaganda televiziunilor lui Vladimir Plahotniuc. În opinia politicianului român, Jurnal TV era o „contrapondere la un şuvoi de propagandă” a regimului oligarhic de la putere, iar prin atacul asupra postului RM alunecă spre un regim autoritar, „un regim care pune pumnul în gură şi încearcă să reducă la tăcere toate vocile critice”.

La rândul său, analistul Fundaţiei Jamestown Vladimir Socor a spus că lovitura ce vine sub masca unei dispute comerciale este cea mai dură şi severă acţiune după lungul şir al persecuţiilor contra Jurnal TV şi că cel care a pus-o la cale este, indiscutabil, oligarhul şi şeful PD, Vladimir Plahotniuc.