Pragul alcoolemiei a fost MICŞORAT în Republica Moldova: Care sunt noile limite de stabilire a gradului minim şi avansat de ebrietate

Pragul alcoolemiei a fost MICŞORAT în Republica Moldova: Care sunt noile limite de stabilire a gradului minim şi avansat de ebrietate
Sursa: jurnal.md Foto: rtv.net 15.02.2017 15:54
Pragul alcoolemiei a fost mişcorat în Republica Moldova. Guvernul a stabilit astăzi noi limite a gradului minim şi avansat de ebrietate, atât în sânge, cât şi în aerul expirat.

Astfel, pentru gradul minim de ebrietate a fost stabilită o concentraţie de alcool de la 0,3 grame per litru până la 0,5 grame per litru în sânge sau de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l în aerul expirat.

O stare avansată de ebrietate va fi considerată în cazul depăşirii concentraţiei de alcool de 0,5 g/l în sânge sau de 0,3 mg/l în aerul expirat.

Astfel, dacă până în prezent, şoferii care erau prinşi băuţi la volan, erau amendaţi până la pragul de 1,0 grame per litru alcoolemie în sânge, odată cu votarea şi intrarea noilor prevederi în vigoare, acest prag va fi micşorat în jumătate.

„Acest proiect are drept scop prevenirea consumului abuziv de alcool. Persoanele aflate în stare de ebrietate sunt o sursă de pericol sporit pentru securitatea şi integritatea corporală a altor persoane”, se spune în nota informativă a proiectului propus de Ministerul Justiţiei.

Până acum limita maximal admisibilă era de 0,3 g/l alcool pur în sânge dincolo de care apare răspunderea contravenţională la ( de la 0,3 g/l pînă la 1,0 g/l în sânge) şi răspunderea penală (în caz de depăşire a concentraţiei de alcool de 1,0 g/l ).

 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI