​Adolescentul din Teleneşti, dispărut acum trei săptămâni, a fost găsit mort într-o pădure

​Adolescentul din Teleneşti, dispărut acum trei săptămâni, a fost găsit mort într-o pădure
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 25.12.2017 17:58
Băiatul de 17 ani dintr-un sat din raionul Teleneşti, care a fost dat dispărut la începutul acestei luni, a fost găsit strangulat într-o pădure din localitate vecină. 

Corpul neînsufleţit al adolescentului a fost descoperit sâmbătă dimineaţă de către pădurar, care la rândul său l-a anunţat pe primarul satului. Potrivit poliţiei, ar fi vorba despre un suicid.

Pe corpul victimei nu ar fi fost depistate urme de moarte violentă. Băiatul avea asupra sa un telefon mobil şi buletinul de identitate, iar în apropiere se afla câinele de companie al acestuia. Tânărul locuia de unul singur. Mama şi fratele mai mare erau plecaţi la muncă în străinătate.

Deocamdată nu s-a stabilit care ar fi putut fi cauza acestui gest extrem. Toate circumstanţele în care s-a produs tragedia urmează să fie aflate în urma unei anchete.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI