Microbuzul făcea curse regulate între Praga şi Orhei, în Republica Moldova, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip.

„Vorbim despre şofer şi 19 pasageri. Două persoane decedate, sunt date aproximative, ambii cu vârsta de aproximativ 30 ani, sunt din Republica Moldova. Din primele informaţii vorbim de neadaptarea vitezei la condiţiile meteo şi de drum, în zonă ningea, iar accidentul s-a produs pe un sector de drum în curbă", a precizat Gheorghe Filip, potrivit Agerpres.

Din datele preliminare, şoferul microbuzului a derapat, s-a lovit de un stâlp şi vehiculul s-a răsturnat pe o parte.

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat că echipajele pe care le coordonează au transportat cinci pacienţi, din Republica Moldova, la Spitalul din Topliţa, iar un echipaj de prim ajutor transportă o mamă, care prezintă excoriaţii, şi pe copilul său, care este doar speriat, aceştia fiind din România. Cele cinci persoane prezintă politraumatisme şi acuză dureri la nivelul capului, toracelui, braţelor.

De asemenea, Peter Szilard a mai spus că alte opt persoane, care au leziuni minore, respectiv excoriaţii, au refuzat transportul la spital.

Prefectul judeţului Harghita, Adrian-Jean Andrei, a fost anunţat despre accident şi a dat asigurări că s-au luat toate măsurile pentru acordarea primului ajutor victimelor şi transportarea lor la spital.

Au fost alertate staţiile din Borsec, Bilbor, Topliţa şi Gheorgheni, de unde au plecat ambulanţele cu mai multe echipaje. În zonă ninge, iar echipajele circulă cu dificultate.