Victima unui impact produs vineri pe strada Gheorghe Asachi din capitală a murit ulterior pe patul de spital. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani, care a fost transportat în stare gravă la Institutul de Medicină Urgentă, după ce fusese lovit de un Mercedes.

Şoferul care l-a accidentat, în timp ce acesta trecea strada neregulamentar, este cercetat penal. Potrivit Direcţiei de Poliţie Chişinău, 11 conducători auto implicaţi în coliziuni au fugit de la locul faptei, iar alţi 55 au primit amenzi de până la 1.500 de lei şi puncte de penalizare.