Update

Un autocar cu cetăţeni ai Republicii Moldova a rămas blocat în România

Un autocar cu cetăţeni ai Republicii Moldova a rămas blocat în România
Sursa: jurnal.md Foto: mediafax.ro 06.01.2017 13:19
15:57
Update

Pasagerii autobuzului de pe ruta Chişinău-Braşov rămân blocaţi în nămeţi şi după opt ore: „Niciun minister nu a făcut absolut nimic în afară de a scoate ştiri false”

Chiar dacă Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti anunţase cu ceva timp în urmă că a luat legătura cu autorităţile competente române şi a fost informată că cetăţenii noştri sunt asiguraţi cu cazare într-o pensiune din Râmnicu Sărat, pasagerii din autocarul rămas blocat în nămeţi în România spun că lucrurile stau cu totul altfel.
 
Potrivit unui moldovean, pasager al autocarului, nimănui nu i-a fost asigurată nici un fel de cazare, iar la pensiune au mers doar să ia masa tot din contul lor.

„Sunt din autocarul dat şi pot sa vă spun că nu a fost asigurată nici un fel de cazare. Nimeni nici nu a zis nimic de cazare. Am luat doar masa la pensiunea dată (din contul nostru) şi stăm blocaţi în autocar de la ora 06:00 ceea ce înseamnă 8 ore! Deci niciun minister nu a făcut absolut nimic în afară de a scoate ştiri false. În autocar este cald şi bine. Mulţumesc soferilor, dar nu trebuie să zică ministerele căa au făcut ele ceva. Nu au asigurat cetăţenii absolut cu nimic îin afară de bârfe în mass media”, se spune în mesajul venit pe adresa redacţiei noastre.

Un autocar cu cetăţeni ai Republicii Moldova, care se deplasa pe ruta Chişinău–Braşov, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a fost blocat la 5 km de localitatea Râmnicu Sărat, România.

Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti a luat legătura cu autorităţile competente române şi a fost informată că cetăţenii noştri sunt asiguraţi cu cazare într-o pensiune din Râmnicu Sărat.

Situaţia este monitorizată de către misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene atenţionează cetăţenii moldoveni, care intenţionează să se deplaseze în România, să fie vigilenţi în condiţiile meteo nefavorabile şi pericolul de avalanşe de zăpadă în zonele montane.

Pentru informaţii suplimentare, cetăţenii pot contacta: 

Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti: Str. Aleea Alexandru 40.; Tel.: +40 21 230 0474

Centrul de Apel al MAEIE: de luni până vineri, între orele 08.00-17.00: 
tel. 080090990 (apel gratuit de la telefonul fix); din străinătate: +373 22 788 722 (tarif standard).

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP