Locuitorii din Ialoveni îşi pun mari speranţe în scrutinul de pe 30 octombrie. Potrivit lor, candidatul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, este un om cu demnitate în care au încredere.

Reprezentanţii grupului de iniţiativă pentru susţinerea candidatului Andrei Năstase la alegerile prezidenţiale speră să adune cât mai curând numărul necesar de semnături şi îi îndeamnă pe oameni să se implice activ în acest proces.

Contactaţi telefonic de Jurnal TV, reprezentanţii Serviciului de presă al Partidului Democrat au refuzat să comenteze acuzaţiile, iar oligarhul Vladimir Plahotniuc, vizat în declaraţii, a motivat că este într-o şedinţă şi a întrerupt discuţia. Menţionăm că pentru a se putea înscrie în cursa electorală, candidaţii pentru funcţia de preşedinte al ţării au nevoie de minimum 15 mii de semnături, câte 600 din cel puţin 18 raioane. Perioada de colectare se încheie pe 29 septembrie.