Decizia de reziliere a fost luată după o serie de tentative eşuate de a ajuta antreprenorul să îndeplinească lucrările în conformitate cu documentaţia de licitaţie. Incapacitatea antreprenorului de a produce progres pe acest contract (aproximativ 2,64% din volumul lucrărilor) şi eşecul total al antreprenorului de a asigura un management adecvat al traficului a determinat conducerea MTID şi cea a Unităţii de Implementare a Proiectului să rezilieze prezentul contracta, anunţă Ministerul Transporturilor.

„Timp de doi ani, compania românească a întreprins acţiuni de pregătire, curăţare şi amenajare a şantierului, dar pe care nu le-au finalizat nici până astăzi. De asemenea, muncitorii au început să efectueze şi lucrări de terasament (săpături şi umpluturi), însă nici acestea nu au fost terminate. Astfel, din 140 de utilaje necesare pentru reabilitarea drumului, pe şantier au fost mobilizate doar 16 unităţi. De asemenea, pentru acest contract, antreprenorul nu deţine materiale în stoc. Acesta a eşuat în a prezenta toate reţetele de mixturi ce trebuiau să fie folosite în cadrul proiectului de reabilitare conform specificaţiilor tehnice. Pe porţiunea de drum transmisa antreprenorului nu au fost executate nici măcar lucrări de întreţinere a suprafeţei carosabile”, spun reprezentanţii ministerului.

Potrivit Ministerului Transportului, „până în primăvară vor fi pregătite documentele pentru relicitarea acestui sector de drum, astfel încât în vara 2017 să înceapă lucrările. Contractele cu agentul economic din România au fost semnate în data de 24 martie 2014, iar lucrările au început la 28 august 2014. Conform contractului, termenul de realizare a lucrărilor este de doi ani, plus 365 zile perioada de notificare a defectelor. Adică, darea în exploatare a lucrărilor urma să fie făcută pe 28 august 2016”.

Valoarea contractului semnat cu „Pa&Co International SRL” a fost de aproximativ 19 milioane de euro, bani oferiţi sub formă de împrumut de către BERD. Din această sumă, agentul economic a primit doar o tranşă de 566 mii de euro în calitate de avans care vor fi recuperaţi prin încasarea contravalorii garanţiei bancare. Totodată, ei au fost amendaţi cu 21 de mii de euro pentru că nu au elaborat la timp planul de executare al lucrărilor.

Este pentru prima dată în Republica Moldova când se realizează un contract finanţat de partenerii noştri europeni de dezvoltare.