„Urmează să fie identificaţi suspecţii, audiaţi şi traşi la răspundere penală”, a anunţat Procopii.

Precizăm că zeci de oameni care au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale de Ziua Independenţei să-şi manifeste nemulţumirea şi să participe la acţiunea #NuMăTem, au fost bruscaţi şi îmbrânciţi de poliţişti. Indignaţi de abuzurile comise de autorităţi, oamenii au scandat „Ruşine!” şi „Jos hunta!”

Piaţa a fost îngrădită şi păzită de mii de poliţişti. Accesul a fost posibil prin şase puncte de trecere, dotate cu detectoare de metale. Oamenii care nu au avut invi­ta­ţii spe­ci­ale au fost ţinuţi la zeci de metri distanţă de locul unde s-au desfăşurat festivităţile.

Atunci când manifestanţii au încercat să treacă de cordonul de poliţişti şi să ajungă în PMAN, ei au fost stropiţi cu gaze lacrimogene.

Poliţiştii au invocat însă faptul că protestatarii au avut un comportament violent.

La sfârşitul paradei, cordonul de poliţişti a dispărut, iar oamenii au putut ajunge în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar accesul protestatarilor a fost interzis din nou.