Potrivit membrilor Platformei, campania se va desfăşura în toate localităţile ţării, iar cetăţenii vor fi informaţi despre acţiunile guvernării, dar şi despre starea de lucruri din ţară.

„Campania de informare pe care o lansăm noi astăzi este extrem de importantă pentru echipa noastră, care este născută din mişcarea protestatară, dar şi pentru toţi cetăţenii RM pe care îi chemăm să se alăture acestui exerciţiu democratic. Noi nu avem în spatele nostru maşini propagandistice, de aceea avem doar suportul cetăţenilor RM, pe care îi chemăm să fim alături”, a declarat membrul Platformei DA Inga Grigoriu.

„Această campanie pe care o iniţiază un grup de oameni care vor informa cetăţenii care sunt intoxicaţi în fiecare zi de la posturile lui Plahotniuc. Dacă o să navigaţi internetul, o să vedeţi că a iniţiat tot felul de portaluri de pe care spune tot ce îi trece prin cap, iar după asta holdingul lui mediatic tirajează aceste minciuni. Fac tot ce le trece prin cap numai pentru a discredita mişcarea protestatară, să discrediteze opoziţia antioligarhică. Acest lucru trebuie să-l contracarăm, noi trebuie să ne manifestăm ca nişte cetăţeni deşteptaţi, să mergem în teritoriu şi să spunem oamenilor adevărul. Vom merge acolo cu material informativ, vom merge acolo cu nişte filme pentru ca oamenii să cunoască adevărul. Ei trebuie să ştie cine i-a guvernat în toată această perioadă de timp şi cine i-a furat. Nu au lipsit de la guvernare nici măcar o zi nici Plahotniuc, nici Lupu, nici Diacov. Nu mai vorbesc de Ghimpu”, a menţionat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.
 
Totodată, liderul Platformei DA a menţionat că această campanie nu va fi una electorală: „Noi nu mergem în teritoriu să ne cerem votul, noi mergem să informăm oamenii că în Republica Moldova este genocid social, că în Republica Moldova este linşaj mediatic al acelor care se bat pentru a aduce înapoi miliardele furate. În ultimul timp, cei care spun că beneficiarul miliardelor este Plahotniuc ajung la puşcărie sau sunt linşaţi în media”.

„Vom vorbi despre ceea ce s-a făcut în ţară, despre devalizarea băncilor, despre furtul miliardelor. Oameni trebuie să ştie cine s-a aflat la guvernare. Ei trebuie să ştie că Republica Moldova este condusă de un individ cu trecut criminal. În fruntea Parlamentului stă finul lui Candu, în fruntea Comisiei Juridice din Parlament stă naşa lui, toate borsetcile lui se plimbă prin Parlament. O altă chestiune este informarea despre cum pot fi aduşi înapoi banii furaţi. Oamenii trebuie să înţeleagă că ei se bat pentru putere, pentru ca să nu ajungă la puşcărie. Vom merge şi vom spune adevărul”, a adăugat Andrei Năstase.

La această campanie s-au alăturat mai mulţi voluntari care vor merge prin localităţi pentru a discuta cu oamenii despre problemele sociale. „Am venit să fiu voluntar pentru că îmi pasă de ţara asta. Moldova are nevoie de o schimbare calitativă. Vreau să aflu din gura oamenilor cu ce probleme se confruntă, ca să le putem rezolva împreună cu preşedintele poporului”, a spus un voluntar.
 
În context, preşedintele Uniunii Pensionarilor din RM, Victor Leancă, a declarat: „Avem o singură şansă. Dacă o pierdem, atunci încă vreo 20-30 de ani va trebui să stăm sub talpa oligarhiei. Candidatul nostru Andrei Năstase se deosebeşte radical de ceilalţi candidaţi. Domnul Năstase şi-a luat zborul din PMAN, şi-a luat zborul ridicând mâna aici. Rămâne un singur lucru să îndeplinim cuvântul pe care l-am dat în Piaţă”.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.