Cel mai mare incendiul a fost înregistrat în apropierea localităţii Dănceni din raionul Ialoveni. În jur de 40 de hectare de iarbă uscată a fost distrusă de flăcări, iar patru autospeciale de intervenţie au luptat cu focul.

Cele mai afectate raioane au fost UTA Găgăuzia, Criuleni, Orhei şi Sângerei. În total, la nimicirea focarelor de incendii au participat peste 70 de autospeciale de pompieri. Din fericire nici o persoană nu a fost rănită.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează populaţia să nu aprindă vegetaţia uscată pe terenurile arabile. În condiţii de vânt şi temperaturi ridicate, orice sursă de aprindere reprezintă pericol de incendiu.  

Amintim că meteorologii au emis cod galben de pericol de incendii a fâşiilor forestiere şi a culturilor agricole pe întreg teritoriul ţării. Acesta este valabil până pe 16 septembrie curent.