Sub acest pretext, un grup de persoane, cu comportament dubios, conduşi de câţiva lideri, încearcă să determine instituţiile de stat să retragă licenţa postului nostru de televiziune din cauza difuzării unor informaţii critice despre numitul Ilan Shor, care, fiind unul din principalii complici la „jaful secolului”, fiind recunoscut acest fapt şi în renumitul său autodenunţ, dar şi după cum reiese din actele publicate de ancheta oficială, precum şi expuse de mai mulţi martori ai acestor infracţiuni, a beneficiat, în mod surprinzător, de măsura preventivă arestul la domiciliu, contrar practicii în cauze similare, când figuranţii erau arestaţi efectiv.

Avem bănuiala întemeiată că, unul din capetele „de târg” în obţinerea măsurii preventive date, este şi iniţierea acţiunilor anti-Jurnal TV, fiind evidentă o complicitate, în această privinţă, cu principalul coordonator şi beneficiar al „jafului secolului”, persoana care controlează în totalitate sistemul judiciar din Republica Moldova, controversatul oligarh Vladimir Plahotniuc, care a încercat şi anterior să lichideze postul nostru de televiziune, pentru critica întemeiată adusă.

Observăm că şi în acest caz, numitul V. Plahotniuc, acţionând în spatele aşa-ziselor acţiuni de protest, încearcă să formeze opinia publică şi să determine instituţiile de stat să retragă licenţa de emisie a postului Jurnal TV. Această bănuială este amplificată şi de tirajarea exagerată a presupuselor acţiuni de protest la posturile de televiziune acaparate de el: Publika TV, Prime TV, Canal 3, Canal 2, etc., scopul fiind evident de a lichida unicul post de televiziune de opoziţie efectivă!

Considerăm că cerinţele organizatorilor şi aşa-zişilor protestatari formează componenţa de infracţiune prevăzută de art.1801 Cod penal - împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media sau intimidarea pentru critică, circumstanţe în care invităm autorităţile abilitate să investigheze aceste aspecte.

Declarăm că am respectat şi vom respecta întocmai drepturile tuturor persoanelor la libera exprimare, însă cerem garanţii concrete ca şi dreptul nostru de a informa corect, complet şi echidistant publicul larg să ne fie respectat, fără acţiuni de intimidare şi fără condiţionări în favoarea unei sau altei persoane, mai ales când acesta deţine funcţii publice, iar în privinţa lui limitele criticii admisibile sunt cu mult mai largi decât limitele aceleaşi critici în raport cu alte persoane.

Solicităm implicarea activă în vederea dejucării schemelor inventate la „Global Business Center”, pentru a sista atacul furibund iniţiat în privinţa postului de televiziune Jurnal TV, care se înscrie perfect în lanţul de evenimente de denigrare şi persecutare a tuturor persoanelor care încearcă să dea în vileag schemele criminale de furt a banilor publici şi de acaparare a puterii în stat în mâinile unei singure persoane, mai ales că aceste acţiuni au loc în ajunul campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova!

Cu respect,

Adrian Gîţu
Director General

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.