Oligarhul Vladimir Plahotniuc ar pregăti un dosar penal şi împotriva liderului mişcării protestatare, Andrei Năstase. Prin acest scenariu, prim-vicepreşedintele PD urmăreşte excluderea lliderului Platformei DA din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Atenţionarea a venit din partea vicepreşedintelui Platformei DA, Alexandru Slusari, care a adresat un mesaj către misiunile diplomatice acreditate la Chişinău.

„Astăzi, când Andrei Năstase se afla la o întrevedere cu reprezentanţii Delegaţiei UE în Moldova, pentru a atrege atenţia cu privire la reţinerea lui Serghei Cebotari, martorul principal în cazul exportului ilegal de anabolizante, am primit informaţii importante despre planurile coordonatorului statului capturat. De la oameni din anturajul său a devenit cunoscut faptul că, în perioada de vacanţă, împotriva lui Andrei Năstase se pregăteşte un dosar penal „cu privire la deţinerea de arme şi substanţe explozive”, „deţinere de droguri” şi „spălare a banilor”. Cel mai probabil, oamenii lui Plahotniuc deja au înfiinţat o companie offshore, despre care se va spune că îi aparţine lui Andrei Năstase. Pe conturile acestei companii vor fi transferate fonduri financiare uriaşe care „provin din miliardul furat”. Această arestare va fi o continuare logică a întregii campanii „negre” lansată împotriva Platformei DA şi a liderului acesteia, începând cu evenimentele din 24 aprilie, continuând cu arestarea protestatarilor şi a linşajului informaţional în stilul Goebbels”, a declarat Alexandru Slusari.

„Astfel, în urma arestării, din cursa prezidenţială va fi exclus un lider al mişcării protestatare al cărui rating, în ciuda informaţiilor murdare, este în creştere. Aş dori, de asemenea, să reamintesc faptul că în ultimul său interviu, Renato Usatîi a vorbit despre întâlnirea sa cu Plahotniuc, în cadrul căreia acesta l-a informat că va termina la toamnă cu Năstase”, a mai spus Slusari. 
 
În lumina acestor evenimente, se confirmă că regimul Plahotniuc continuă să aplice terapia prin frică, declanşată maxim, de altfel, odată cu organizarea celor mai masive proteste de către Platforma DA. Atunci televiziunile oligarhului, în unison cu bloggerii şi analiştii plătiţi de el, au început să propage în cote astronomice ideea pericolelor care ne pasc în cazul alegerilor anticipate şi a plecării de la putere a actualei guvernări, pretinse proeuropene. Am fost speriaţi cu Rusia şi deturnarea vectorului european al ţării, deşi e greu de imaginat că cineva ar putea compromite ideea proeuropeană mai mult decât au făcut-o actualii guvernanţi. După, au urmat ameninţările cu dosare penale şi amenzi la adresa organizatorilor protestelor şi ştiri aproape zilnice despre alarme cu bombe, oamenilor recomandându-li-se insistent de la televiziunile lui Plahotniuc să evite locurile supraaglomerate, adică protestele.
 
Într-un studiu realizat acum câţiva ani de un psihiatru cu renume din străinătate, specializat în expertize medico-legale, care i-a făcut profilul psihologic al oligarhului Vladimir Plahotniuc, se vorbea inclusiv despre acest aspect: nevoia acestuia de a stârni frică celor din jur. „Subiectul simte necesitatea stridentă ca anturajul să-i fie subjugat nu doar moral, ci şi fizic – să se teamă fizic de el, să-i controleze fizic, etc”, se spune în expertiza realizată de Gabbard, M.D., profesor de psihiatrie, Director al Clinicii Psihiatrice Baylor.
 
În urma expertizei medico-legale, lui Plahotniuc i-a fost pus diagnosticul „tulburare antisocială de personalitate”. Potrivit analizei, tulburarea antisocială se manifestă prin neconformarea la normele sociale, ignorarea legii, tendinţa de a minţi pentru profit personal sau/şi plăcere, iritabilitate şi agresivitate repetată, reprezentate prin atacuri la persoane, ameninţări, şantaj, tratamente inumane etc.
 
„Disfuncţiile profunde în personalitatea lui Plahotniuc se manifestă prin următoarele caracteristici: egocentrism marcant, lipsa totală a culpabilităţii, se mândreşte cu faptul că niciodată nu-şi iartă duşmanii şi nu lasă niciodată nepedepsită vreo acţiune ce l-a deranjat, este ferm convins că trebuie să-i pedepsească pe toţi cei care nu l-au apreciat – prin dosare penale, să fie persecutaţi, iar pedeapsa întotdeauna trebuie să fie una publică, ca învăţătură pentru alţii. Subiectul are o intuiţie extrem de dezvoltată în identificarea punctelor dureroase ale oamenilor, devine exploziv la cel mai mic indiciu că nu el este superior în toate (idealizează propria imagine), degradează la episoade micropsihotice paranoice. Subiectul va începe să atace actualii parteneri imediat ce vigilenţa lor este adormită – atacul va fi întotdeauna realizat cu mâinile altora, dar subiectul nu va rezista tentaţiei ca să nu afle duşmanii că anume el i-a pedepsit”, se spune în profilul psihologic.
 
Amintim că psihiatrul făcuse atunci următoarea concluzie: „Vor exista doar două finalităţi: ori va fi scos în furci prin revolte masive, ori va merge la autodistrugere. Cert este că aceşti subiecţi nu se opresc niciodată, nu se răzgândesc, nu simt milă şi vină, şi nicio pedeapsă nu este suficientă pentru cei care i-au produs „durere”. De regulă, tipii cu comportament antisocial ca Plahotniuc sunt criminali şi deţinuţi în penitenciare chiar din copilărie. Pe măsura maturizării, crimele acestora devin tot mai crude şi mai camuflate”, se mai spune în analiză.
 
Vedeţi mai jos profilul psihologic integral:
 

Varianta în engleză a articolului o puteţi citi AICI.