„Urmează să stabilim toate circumstanţele având în vedere că nu este exclus să fi fost efectuată o împuşcătură dintr-o armă pneumatică sau traumatică. În dependenţă de circumstanţe ulterior de comun cu Procuratura sectorului Botanica urmează să fie oferită o calificare juridică a acestui caz. Nu s-a depistat un glonte de la armă de foc”, a menţionat şeful Serviciului de Presă al Poliţiei Capitalei, Adrian Jovmir.

În aceste context, jurnalistul Constantin Cheianu a spus: „Ceea ce m-a mirat pe mine este că poliţia s-a grăbit să tragă concluzii că ar fi vorba de un act de huliganism. Nu ştiu cum Botanica asta fiind atât de mare, huliganul a ales anume acest bloc, care este unul imens, are 9 etaje, vrio 300 de apartamente şi vrio 700 de geamuri şi din acestea a fost ales un anume geam de la etajul cinci”.

Incidentul s-a produs pe întâi august, aproape de miezul nopţii, când fiica şi nepoata jurnalistului Constantin Cheianu se aflau în dormitor. Într-un moment dat, s-a auzit o împuşcătură în fereastra încăperii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, întrucât glonţul nu a reuşit să străpungă toate straturile sticlei de la geam. Poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz.

Fiica jurnalistului a refuzat să ofere declaraţii despre incident. Constantin Cheianu consideră că este vorba despre o acţiune intenţionată şi reprezintă o nouă ameninţare la adresa sa şi a familiei sale. „Eu consider că este o intimidare clară la adresa mea. Probabil că nu m-am cuminţit, acesta este al doilea mesaj al mafiei”, a spus jurnalistul.

Anterior, realizatorul TV a fost avertizat prin intermediul unor SMS-uri că „va fi oprit” dacă nu va înceta să vorbească în emisiunile sale despre sistemul oligarhic şi mafiot de la putere. Atunci, el a depus o plângere la instituţiile de drept. Constantin Cheianu spune că acest nou incident este un alt episod al escaladării ameninţărilor la adresa jurnaliştilor.

„Guvernanţii şi Plahotniuc în persoană o duc din ce în ce mai prost, pe de o parte guvernarea nu găseşte soluţii pentru a salva ţara şi a o ajuta să se dezvolte, pe de altă parte Plahotniuc primeşte în continuare acuze şi învinuiri din toate părţile inclusiv din exterior. Şi ce pot face aceşti băieţi într-o asemenea situaţie. Ei nu pot decât să destabilizeze aşa cum ştiu ei cu reţineri, cu arestări, cu împuşcări prin geamuri”, jurnalistul Constantin Cheianu.

Colegii de breaslă sunt îngrijoraţi şi le cer forţelor de ordine să investigheze transparent acest caz şi să-i pedepsească pe vinovaţi.

„Pornind de la ideea că domnul Cheianu şi postul care îl reprezintă critică frecvent coaliţia de guvernare şi cei care dirijează din umbră această coaliţie s-ar putea presupune că este o ameninţare directă în adresa lui Cheianu şi a familiei lui. Este important ca poliţia să investigheze transparent, să ofere informaţia necesară pe a cest caz. Cerem Ministerului de Interne, Inspectoratului General al Poliţiei să facă acest lucru, pentru că este scandalos ca un jurnalist să fie ameninţat pentru activitatea lui profesională”, a declarat Petru Macovei, director executiv al Asociaţiei Presei Independente.

Precizăm că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe atacuri grave la adresa jurnaliştilor care critică sau fac investigaţii despre actuala guvernare. Realizatoarea TV Natalia Morari a spus că a primit o serie de mesaje prin care i s-a transmis că împotriva ei se pregătesc mai multe provocări şi că două persoane au primit indicaţii să se ocupe de cazul ei, să fie atacată personal sau prin intermediul rudelor. Şi jurnalistul Vasile Năstase a primit un mesaj telefonic prin care era ameninţat cu moartea. Iar printre cele mai recente cazuri de persecutare este cel al fostului angajat al Poştei Moldovei, Sergiu Cebotari, care a fost reţinut chiar în ziua în care urma să transmită probe extrem de importante în cazul contrabandei cu anabolizante prin această întreprindere de stat. Punerea lor la dispoziţia comisiei parlamentare de anchetă a fost condiţionată de asigurarea securităţii lui Cebotari şi a familiei acestuia, în urma numeroaselor ameninţări, inclusiv cu moartea.