Reparaţiile capitale se desfăşoară conform programelor stabilite, însă există şi situaţii de întârziere a lucrărilor, din cauza procedurii îndelungate de achiziţii publice sau din cauza asigurării tardive cu materialele necesare.

La aceste instituţii de învăţământ lucrările de reparaţii vor continua şi pe parcursul lunii septembrie, dar fără a perturba procesul educaţional. Potrivit Ministerului Educaţiei, până acum în instituţiile de învăţământ din ţară au fost efectuate reparaţii capitale în sumă de 313 mil. de lei şi reparaţii curente în sumă de circa 42 mil. de lei.

De asemenea, în cadrul Proiectului „Reforma Învăţământului în Moldova” realizat cu suportul financiar al Băncii Mondiale, sunt pe ultima sută de metri lucrările primei etape de renovare a Liceului Teoretic „M. Manole” din satul Sălcuţa, r-nul Căuşeni şi a Gimnaziului „Alexandru cel Bun” din Vărzăreşti, raionul Nisporeni.

În total, au fost reparate capital sau se află în proces de finalizare a reparaţiilor 638 de instituţii de învăţământ secundar-general.

În anul şcolar 2016-2017, în cele 1321 de instituţii de învăţământ general din Republica Moldova îşi vor face studiile circa 340 000 de elevi.