Subiectul discuţiilor a vizat evoluţiile social-politice şi economice ale celor două ţări, care au avut un trecut asemănător, precum şi situaţia actuală din Republica Moldova. A fost abordată şi tema alegerilor prezidenţiale din ţara noastră şi, în acest context, importanţa conjugării eforturilor pentru desemnarea unui candidat unic al forţelor democratice, antioligarhice.

Cu 25 de ani în urmă, Lituania şi Republica Moldova porneau din acelaşi punct: un trecut marcat de tiranie şi suprimarea libertăţii şi a voinţei populare, o ţară sărăcită şi destrămată. Istoria însă a dus cele două state pe drumuri diferite.

Andrei Năstase a menţionat că, din cauza unor guvernări incompetente, axate doar pe satisfacerea propriilor interese politice sau financiare, Republica Moldova a involuat şi s-a transformat în cea mai săracă ţară din Europa, cu un regim de guvernare cleptocratic, antipopular.

"În anii de după independenţă, voinţa poporului lituanian a adus la guvernare politicieni responsabili, care şi-au asumat mandatul primit de la oameni şi au făcut din Lituania o ţară prosperă şi europeană, cu o economie puternică, cu oameni liberi care trăiesc în bunăstare, cu o justiţie independentă şi corectă, cu un prezent şi viitor luminos. În contrapunct, Moldova, la cei 25 de ani de independenţă, a devenit un stat capturat de oligarhie, cu o justiţie subordonată, cu o guvernare coruptă şi o piaţă media concentrată 85 la sută în mâna unui singur om, care s-a autodeclarat stăpân al Moldovei”, a subliniat Andrei Năstase.

Liderul Platformei DA a menţionat că exemplul Lituaniei demonstrează că, dacă există voinţă politică, orice obstacol poate fi depăşit.

„M-am convins o dată în plus că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre, să întoarcem ţara pe un drum care să ducă spre bunăstare. Trebuie să ne inspirăm din exemplul Lituaniei, să nu cedăm în faţa presiunilor şi să ne continuăm munca în interesul oamenilor, să fim aproape de ei, să găsim soluţii la problemele cu care se confruntă şi să nu permitem nimănui să ne mai îngenuncheze. Nu avem cale întoarsă. Trebuie să ne mobilizăm şi să le dăm lovitura finală celor care şi-au supus Republica Moldova şi oamenii acestei ţări”, a spus Andrei Năstase.

La rândul său, Vytautas Landsbergis a menţionat că urmăreşte cu atenţie evenimentele de la Chişinău şi este convins că ţara noastră poate avea un viitor european şi prosper, dacă politicienii se vor întoarce cu faţa spre oameni. Acesta este de părere că decizia opoziţiei democratice de a participa la alegeri trebuie să fie una responsabilă, eminamente politică şi bazată pe încredere reciprocă. Politicianul a mai accentuat faptul că ezitarea este păguboasă pentru mişcarea şi spiritul protestatar, atenţionând că este important ca oamenilor să nu li se ia şi speranţa, după ce le-a fost furat statul, economiile şi drepturile.

Menţionăm că primul Parlament al Republicii Moldova, ales în mod democratic, a fost şi primul care a recunoscut independenţa statului lituanian proclamată la 11 martie 1990.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.