Localnicii care se împotrivesc acestei iniţiative spun că drumurile din sat sunt distruse, fântânile au secat, iar odată cu apariţia unei noi cariere de nisip traiul va deveni insuportabil.

Printre cei prezenţi la şedinţa consiliului sătesc a fost şi judecătorul Gheorghe Balan, a cărui soţie este din satul Puhăceni. Potrivit magistratului, dacă terenul va fi înstrăinat, oamenii vor avea doar de pierdut.

Primarul localităţii a refuzat iniţial să discute cu echipa Jurnal TV, dar mai târziu a spus că la luarea deciziei de organizare a licitaţiei cu privire la păşuni se va ţine cont şi de părerea sătenilor.

La începutul lunii iulie, a fost organizată o întâlnire generală a oamenilor din satul Puhăceni. Atunci, localnicii s-au arătat nemulţumiţi de intenţia primarului Denis Plămădeală, ales din partea PD, de a deschide o nouă carieră. Acesta a fost huiduit şi acuzat de legături cu Vladimir Plahotniuc. Oligarhul nu a răspuns la telefon pentru a beneficia de dreptul la replică.