E un detaliu semnificativ pentru nivelul de competenţă şi cultură generală al magistraţilor moldoveni care nu ştiu să facă distincţia dintre un film de ficţiune şi faptele reale evocate de autorii peliculei. Or, tinerii basarabeni au fost cu adevărat hăituiţi, maltrataţi şi chiar omorâţi de satrapii regimului Voronin, în aprilie 2009. În răspunsul pe care l-a dat sesizării dlui Garaba, depuse prin intermediul Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, CCA a explicat că nu poate sancţiona TVR Moldova, întrucât termenul de prescripţie a expirat. Aşadar, filmul artistic cu cele mai multe premii internaţionale, produs în ultimii ani în Republica Moldova – ţară în care industria cinematografică a sucombat de mult – va scăpa de pedeapsă, însă, desigur, nu va anula ranchiuna celor care i-au pus gând rău.

Ai impresia că Procuratura noastră, cu mari restanţe în ce priveşte investigarea crimelor din aprilie 2009 şi pedepsirea celor vinovaţi, şi-a găsit o cauză mai urgentă: să lupte cu cei care evocă artistic acele evenimente, păstrând în memorie, drept învăţătură, ceea ce s-a întâmplat atunci. Pentru că aşa cum spune Ana Blandiana: „În lipsa justiţiei, memoria e singura noastră justiţie!”…

În acest peisaj al presei hăituite, se fac pregătiri electorale. Au apărut primii candidaţi independenţi, priviţi cu suspiciune, pentru că se crede că sunt lansaţi de putere pentru a fărâmiţa electoratul de opoziţie, proeuropean. Acestei percepţii nu i pot sustrage nici măcar candidaţii oneşti care se angajează în campanie pentru a oferi o şansă de vot celor care nu mai cred în partide şi în „sistemul compromis”.

Se discută intens şi despre strategia posibilă a celor trei partide proeuropene – PDA, PAS şi PLDM –, care au anunţat că vor avea un candidat comun la prezidenţiale. O idee bună, dar insuficientă. E nevoie şi de un candidat comun pentru funcţia de prim-ministru. Pentru că atunci când declară „Această clasă politică trebuie să plece!”, opoziţia proeuropeană are obligaţia să propună un program alternativ de guvernare şi o echipă capabilă să-l traducă în viaţă. O echipă electorală unită şi tandemul celor doi candidaţi – preşedinte şi premier –, care vor avea acţiuni şi apariţii publice comune, vor oferi electoratului un mesaj de încredere şi forţă: moldovenii vor şti că votul lor va fi învestit într-o construcţie politică de durată, care îşi propune nu doar câştigarea postului de şef al statului, ci rămâne unită şi hotărâtă să obţină victoria şi în alegerile parlamentare.

Şi încă o remarcă: cei doi candidaţi, la preşedinţie şi la funcţia de prim-ministru, trebuie anunţaţi din timp, pentru că nu-şi pot face iluzii că doar câteva talk-show-uri la o televiziune de opoziţie, bruiată în teritoriu, vor determina electoratul să voteze pentru ei.

Cât de încurcate sunt uneori percepţiile cetăţenilor moldoveni se vede dintr-un sondaj de opinie referitor la dispoziţiile unioniste, publicat de Magenta/FUMN. Surpriza este că liderul detaşat, în viziunea celor interesaţi de subiectul Unirii, este Partidul Liberal şi preşedintele său Mihai Ghimpu, care adună tocmai 50% din „sufragii”. E un contrast halucinant faţă de sondajele de opinie „generaliste” din Moldova, în care PL nu trece pragul electoral, iar preşedintele său are o cotă de încredere de 1-2%.

Această discrepanţă uriaşă pune câteva semne de întrebare. Primul, cel mai benign, este cum s-a organizat şi cât de credibil este sondajul despre care vorbim? Al doilea: putem şti cu adevărat numărul unioniştilor? Cifrele optimiste ale sondajului Magenta – 28% de unionişti „necondiţionaţi” – i-au determinat pe unii comentatori să vorbească despre nevoia unui candidat unionist pentru alegerile din 30 octombrie, iar partide declarat unioniste au anunţat că doresc să organizeze „primaries”, adică nişte alegeri interne, pentru desemnarea unei asemenea persoane.

Lucrurile trebuie clar despărţite. Unirea este văzută ca soluţie de tot mai mulţi moldoveni nu doar în baza comuniunii noastre naţionale cu românii de peste Prut, ci reprezintă şi protestul lor faţă de un stat, Republica Moldova, care le-a năruit toate speranţele. Dar, să ne gândim, poate fi îndreptată majoritar starea de revoltă a oamenilor pe „jgheabul” unei soluţii electorale unioniste?... Din nefericire, în contextul politic de azi, înveninat şi confuz, această idee s-ar putea dovedi mai degrabă contraproductivă. Unirea este susţinută nu doar de cetăţenii care au împărtăşit toată viaţa idealul naţional, intelectuali şi oameni simpli, ci este speculată şi de adepţii actualului status quo. Aceştia au aruncat-o pe piaţă nu pentru a anula status quo-ul, ci pentru a-l perpetua în interesul puterii de la Chişinău.

Candidatul unionist, indiferent de bunele sale intenţii, va diviza şi mai mult electoratul proeuropean, cum o vor face şi candidaţii independenţi oneşti, câţi or fi. În plus, mi se pare greşit să crezi că nişte politicieni care au pierdut încrederea populară de când s-au asociat cu o guvernare încropită prin fraudă, vor renaşte ca pasărea Phoenix, doar pentru că vor îmbrăţişa, oportun, retorica unionistă pe care au abandonat-o mai de mult… „din considerente pragmatice”. Această iluzie nu serveşte cu nimic cauza naţională.