Susţinătorii controversatului primar de Orhei au fost ţinuţi departe de microfoane, iar cine ieşea din mulţime era certat de către organizatori. 

Aşa-zişii protestatari ai lui Ilan Shor au fost aduşi de la Orhei cu mai multe microbuze care au staţionat ilegal în parcarea Guvernului, spun paznicii instituţiei. Dacă angajatul Guvernului spune că microbuzele în care au fost aduşi simpatizanţii lui Shor au fost parcate ilegal, poliţiştii care se aflau în preajmă nu văd o problemă. 

De cum au văzut camere de luat vederi, şoferii se ascundeau pe după microbuze, iar unul dintre el i-a arătat un gest indecent reporterului Jurnal TV.

Ajunşi în faţa sediului Jurnal TV, manifestanţii erau monitorizaţi de mai multe persoane, care nu le permiteau să vorbească cu reporterii Jurnal TV. Cei care părăseau rândurile protestului sau discutau cu jurnaliştii erau luaţi la rost de către organizatori.

Şi dacă aşa-zişii protestatari erau numai cu scandatul, apoi cu discursurile erau organizatorii manifestaţiei, care şi-au permis să adreseze jurnaliştilor diverse cuvinte denigratoare. Mulţimea adusă de la Orhei şi astăzi a fost criticată de telespectatorii Jurnal TV. 

După aproximativ două ore de scandări în faţa sediului Jurnal TV, protestatarii lui Shor, tradiţional, au plecat spre microbuze pe fundalul imnului oraşului Orhei. 

În urma manifestaţiei de ieri, un telespectator ne-a trimis pe adresa redacţiei o fotografie în care una dintre persoanele care monitorizau protestul apare alături de deputatul PD, Constantin Ţuţu, implicat în dosarul omorului lui Alexei Veretco. 

Menţionăm că grupul de susţinători ai lui Ilan Shor organizează proteste în faţa sediului Jurnal TV pentru a patra zi, timp în care au scandat lozinci împotriva postului nostru de televiziune, au mâncat şi au dansat.

Precizăm că Ilan Shor a fost reţinut de ofiţerii CNA la sfârşitul lunii iunie, fiind acuzat în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Numele lui apare şi în raportul Kroll ca fiind unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Jurnal TV a reflectat atât şedinţele de judecată care aveau loc în acest caz, cât şi manifestaţiile organizate în faţa instanţelor de judecată de către simpatizanţii lui Shor. Unii au recunoscut că sunt plătiţi, iar alţii, înfuriaţi că reporterul nostru identifică în mulţime şi oameni care nu au habar unde sunt şi de ce protestează, l-au lovit peste mână pe jurnalist.