Astfel, după ce au consumat împreună câteva pahare de tărie, suspectul de 32 de ani s-a luat la harţă cu victima, lovind-o de câteva ori cu un obiect metalic.

Bătrânul a fost transportat la spital, însă la scurt timp s-a stins din viaţă.

În urma incidentului a fost iniţiată o cauză penală, iar suspectul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.