Suspectul de 23 de ani, originar din satul Mihăileni, raionul Râşcani a fost reţinut după ce a dat foc la mai multe gospodării din satul natal.

Potrivit poliţiei, pagubele au fost estimate la circa 300 de mii de lei, iar pentru a fi prins bănuitul, localnicii au organizat mai multe ambuscade.

Astfel, tânărul a fost prins în flagrant, iar dacă vinovăţia acestuia va fi demonstrată, suspectul riscă să petreacă până la şase ani după gratii.