Unii absolvenţi de liceu sunt de părere că evaluatorii nu au verificat corect testele.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că rezultatele contestaţiilor vor fi prezentate mâine. În acest an, au fost depuse peste 14 mii de contestaţii. Este vorba despre aproape 20 la sută dintre lucrări, la fel ca anul trecut. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, cele mai multe contestaţii au fost depuse la limba şi literatura română.

Sesiunea suplimentară de bacalaureat se va desfăşura între 18 şi 25 iulie.