Ofiţerul de presă a Inspectoratului de Poliţie din Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia, Snejana Tucan, a declarat pentru un portal de ştiri local că incidentul s-a produs sub privirile tatălui, care ţinea arma în mână.

La un moment dat, băiatul mai mic s-a apropiat şi din neatenţie a apăsat pe trăgaci în obrazul stâng al fratelui mai mare. Iniţial, copilul a fost dus la spitalul raional din Comrat, unde i-a fost acordat primul ajutor medical, iar ulterior a fost transferat la spitalul pentru copii „Emilian Coţaga" din capitală. Medicii spun că, în prezent, starea lui de sănătate este stabilă, iar luni urmează a fi supus unei intervenţii chirurgicale.

Poliţia a iniţiat o anchetă şi urmează să stabilească toate circumstanţele incidentului.