La nord se vor înregistra 29-30 de grade în timpul zilei, iar noaptea până la 17 grade.

În sudul ţării termometrele vor indica ziua până la 33 de grade, dar noaptea temperaturile vor scădea până la 21 grade.

În centru se aşteaptă temperaturi de până la 31-34 de grade ziua, iar noaptea de până la 19 grade.

Totodată, codul galben de caniculă, incendii şi hidrologic se menţine pe tot teritoriul ţării.

În acest context, pompierii recomandă abţinerea de la utilizarea focului în preajma lanurilor cu cereale şi în apropierea spaţiilor forestiere. Mai mult, salvatorii îndeamnă oamenii să nu aprindă vegetaţia uscată şi resturile menajere.

Medicii le recomandă oamenilor ca în zilele caniculare să evite expunerea prelungită la soare şi să bea multe lichide, pentru a evita situaţiile neplăcute.

Specialiştii mai spun că temperaturile caniculare reprezintă un pericol pentru vârstnici, copii de până la 15 ani şi pentru persoanele cu patologii cardio-vasculare.