Asta după ce prim-vicepreşedintele PD a văzut că Platon a denunţat public tranzacţia prin care a cumpărat de la Plahotniuc acţiunile furate de la oamenii de afaceri Victor şi Viorel Ţopa. O spune Andrei Năstase, care i-a reprezentat în instanţă pe cei doi oameni de afaceri. 

Andrei Năstase consideră că au existat înţelegeri obscure, cu implicarea factorilor de decizie de la Kiev. „Sunt coacţionari la Gemeni - Plahotniuc şi Poroşenco, acest lucru se cunoaşte şi în Ucraina şi în Republica Moldova, iar operativitatea cu care au acţionat institutuţiile ucrainene este una care pur şi simplu le deconspiră înţelegerea, pentru că Platon se afla din câte spune presa, pe teritoriul Ucrainei în permanenţă ar fi putut demara aceste acţiuni mult înainte. Faptul că Platon a recunoscut că a achiziţionat nişte acţiuni furate de către Plahotniuc de la foşti doi clienţi ai mei, l-a determinat pe Plahotniuc să se adreseze către prietenii săi din Ucraina. Dacă cele 18,5% din acţiunile Băncii de Economii nu ar fi fost furate de la clienţii mei, astăzi nu am fi avut furtul miliardului produs Banca Naţională din rezervele naţionale şi a cărui beneficiar iată rămâne Plahotniuc. Deci, este o reglare de conturi în prezent între Plahotniuc şi cel care vrea să-l deconspire.”

Năstase mai spune că Plahotniuc a mai simţit un pericol în declaraţiile lui Platon. „Plahotniuc încearcă să-l aducă în Republica Moldova pentru a-l întreduce la tăcere, pentru a-l supune unor persecuţii pentru că dacă unul dintre complicii furtului miliardului îşi va da drumul la gură, credeţi-mă nu va mai dura mult până când beneficiarul final, mare va ajunge pe banca acuzaţiilor şi la puşcărie.”

Despre presiunile lui Plahotniuc asupra lui Veaceslav Platon vorbeşte şi avocatul celui din urmă. „Clientul meu i-a trimis o scrisoare preşedintelui Poroşenko, în care menţionează faptul că în prezent se află sub presiune politică în Republica Moldova şi poate fi victima unei răfuieli a fostului său partener de afaceri, Plahotniuc. Astfel, extrădarea lui în Moldova nu doar va lovi dur în afacerile sale şi în interesele sale financiare, ci va pune în pericol securitatea lui ca persoană”, a declarat avocatul lui Veaceslav Platon, Gleb Seghida.

Veaceslav Platon a declarat pentru portalul Anticorupţie că a cumpărat în 2011 de la Vladimir Plahotniuc acţiuni pe care oligarhul le-a furat de la Victor şi Viorel Ţopa, adăugând că le-a vândut ulterior lui Ilan Şor. 

Amintim că, în 2012, Curtea de Justiţie de la Londra a prezentat dovezi potrivit cărora beneficiarul atacurilor raider din Moldova, în anii 2010 şi 2011, inclusiv la Banca de Economii, este oligarhul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat.

La sfârşitul anului 2014, într-un proces care vizează aceleaşi acţiuni, Curtea de Justiţie de la Amsterdam a pus sechestru pe o parte din averea controversatului politician, în valoare de 70 de milioane de euro.

Tot în noiembrie 2014, avocatul şi actualul lider al Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a dezvăluit în cadrul emisiunii "Ora expertizei" de la Jurnal TV că Marian Lupu şi Andrian Candu ar fi participat la tranzacţia prin care controversatul oligarh Vladimir Plahotniuc a vândut acţiunile de la Banca de Economii, Victoriabank şi ASITO.

La Curtea de Justiţie din Amsterdam se află un set de probe care ar demonstra implicarea preşedintelui PD, Marian Lupu, şi a finului de cununie al lui Plahotniuc, şeful Parlamentului, Andrian Candu. Ambii au negat însă declaraţiile făcute de Năstase. Vladimir Plahotniuc a refuzat să comenteze acest caz.