Potrivit documentului, „Ministerul Finanţelor va aloca 6,767,800 lei către Ministerul Afacerilor Interne şi 48,100 lei către Ministerul Justiţiei pentru premierea angajaţilor implicaţi în măsurile de asigurare a ordinii publice în timpul manifestaţiilor desfăşurate la 24 aprilie 2016”.

Precizăm că în acea zi, atât casa oligarhului Vladimir Plahotniuc de pa strada Bulgară, cât clădirea Global Business Center, acolo unde acesta îşi are birourile, au fost păzite ca ochii din cap de poliţişti şi de forţele speciale. 


Sursa Foto: Report.md

În timpul manifestaţiei, mai mulţi protestatari, dar şi operatorul Jurnal TV Vladimir Berghii, au fost stropiţi cu gaz lacrimogen de poliţişti şi au fost transportaţi la Urgenţă.

Protestul s-a soldat cu arestarea a patru manifestanţi. Ulterior, poliţiştii au descins cu noaptea-n cap, înarmaţi la greu, au percheziţionat domiciliile acestora şi i-au reţinut. Potrivit oamenilor legii, manifestanţii sunt suspectaţi că ar fi fost implicaţi în dezordini în masă şi riscă până la opt ani de puşcărie.

Ulterior, Amnesty International Moldova s-a arătat îngrijorată de modalitatea şi nivelul aplicării mijloacelor speciale din partea poliţiei faţă de manifestanţi, în timpul protestului din 24 aprilie, şi a solicitat o investigaţie obiectivă, multilaterală şi imparţială a tuturor acţiunilor poliţiei.