În scrisoare, Nadejda Brînzan comentează recenta Hotărâre de Guvern prin care a fost aprobat „Regulamentul privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală”. Aceasta consideră că metoda de salarizare menţionată în regulament, poate fi acceptată în SUA, dar nu şi în Republica Moldova.

„Este vorba despre recenta Hotărâre de Guvern prin care a fost aprobat „Regulamentul privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.”
Titlul este atractiv. Este binevenită majorarea salariilor personalului medical. Numărul medicilor este în descreştere. În 2015 în sistem activau 10397 medici. Este necesar de menţionat că din ei în jur de 30% sunt pensionari. Posibil cineva vor merge în localităţile rurale, dar nu e cazul de un optimism exagerat.

Un doctor pentru a deveni specialist face studii serioase 8-9 ani de zile. A merge în localităţile rurale unde nu au nici casă nici masă, nici condiţii bune de lucru nu vor risca mulţi. În asemenea condiţii persistă şi riscul de degradare profesională. Dar oricum este un pas înainte.

Partea a doua a acestui regulament este salarizarea în dependenţă de competenţele profesionale a angajaţilor, determinată de către comisii locale formate de conducerea instituţiilor. O asemenea metodă poate fi acceptată în SUA unde sunt instituţii medicale de 5000-10000 de paturi au sute de specialist în toate domeniile medicinii şi ar putea forma comisii din profesionist pe fiecare specialitate.

În condiţiile RM în fiecare raion activează specialişti din 15-20 domenii. În fiecare domeniu sunt puţin specialişti. Sunt multe domenii unde sunt doar câte un specialist sau doi. Pentru a determina competenţa este nevoie de o comisie din profesionişti pe fiecare domeniu, care pur şi simplu nu există.

Cum poate determina competenţele profesionale la chirurgi o comisie cu un director ftiziatru, psihiatru s.a.. Scopul ascuns a acestei decizii este de a pune doctorii în dependenţă de administraţia politizată şi albăstrită a instituţiei medicale.

Nu distrugeţi ultimul ce a mai rămas bun în sistemul de sănătate. Administraţia spitalului împreună cu comitetul sindical are dreptul ca la anumite evenimente, ziua lucrătorului medical, aniversări de sărbători să acorde premii la specialişti în dependenţă din sumele disponibile.

Unicul lucru bun ce sa mai păstrat în Sistemul de sănătate este pregătirea profesională şi atestarea medicilor din toate domeniile de activitate:

1. Pentru toate specialităţilor din medicină există comisii republicane separate de atestare formate din profesori, şefi de catedre din domeniu.

2. Fiecare doctor cel puţin odată la cinci ani face cursuri de perfecţionare în domeniu său.

3. Fiecare specialist odată la trei-cinci ani depune actele la comisia de atestare din domeniu său cu analiza rezultatelor pe perioada de 5 ani.

4. Susţine un examen teoretic şi practic.

5. Comisia formată din cei mai buni profesionişti din domeniu în RM decide de a conferi categoria profesională, care poate fi de gradul 2, 1 şi superioară. Salarizarea depinde de categoria acordată.

Acest fapt este un stimul de a creşte profesional. Ceea ce propune Regulamentul este semnul unei degradări profesionale, care poate fi fatală.

Nu distrugeţi ultimul lucru bun ce a mai rămas în sistemul de sănătate.

Doamna Ministră nu poate şti despre acest sistem, căci Domnia Sa nu are nici o specialitate în domeniul medical. Nu este clar de ce au tăcut Domnul profesor Hotineanu şi membrul guvernului domnul Brega.
Sistemul de sănătate este bolnav. Reţelele de farmacii care ofereau scutiri cu 5% acum au retras această ofertă.

Zilnic suntem martori cum cetăţeni ai RM, grav bolnavi, cu poliţa de asigurare medicală în buzunar, se adresează către oamenii de bună credinţă să fie ajutaţi material pentru tratament peste hotare. Ei sunt abandonaţi de stat, fiind lăsaţi să se descurce singuri, sau să moară liniştit acasă.

Guvernul, Ministerul Sănătăţii ar face bine pentru cetăţeni, să fie preocupaţi de pregătirea cadrelor naţionale în diferite domenii în clinicile din ţările cu medicină avansată. Cu certitudine pot spune că cadre cu un potenţial profesional şi intelectual înalt avem. Ei pur şi simplu trebuie identificaţi şi valorificaţi la justa lor valoare.

Domnule Prim-ministru, nu mizaţi pe oamenii, care odată cu plecarea în opoziţie a PCRM şi PLDM au aruncat mantaua roşie sau verde şi au îmbrăcat-o pe cea albastră, doar pentru a obţine un post. Trădarea li lipsa de demnitate cu pot fi criterii de integritate.

Aceşti oameni pot doar cânta osanale noilor şefi, după cum aţi avut posibilitatea să vă convingeţi la una din întâlnirile avute în teritorii. Diareea verbală este un viciu nu o virtute. Dar poate tocmai corespund criteriilor de selectare a cadrelor declarate de liderul formal al formaţiunii din care faceţi parte? Eu personal aşteptam ca Domnia Voastră ca bărbat şi Prim-ministru să rugaţi ca directorul cu pricina să vorbească la subiect, căci nu mergeţi în teritorii pentru declaraţii de dragoste.

Nadejda Brînzan, votant al declaraţiei de Independenţă, eminent al ocrotirii sănătăţii.”