Prima întâlnire cu reprezentantul Qnet, un tânăr care s-a prezentat simplu – Vadim, are loc la etajul al treilea al unei clădiri din cartierul Sculeanca al capitalei, într-un birou în care singurele obiecte de mobilier sunt o masă şi patru scaune. Vadim promite venituri fabuloase în cazul unei investiţii de 2.000 dolari în Qnet. Trebuie, însă, să aducem alte două persoane care vor investi, fiecare, aceeaşi sumă. Profitul începe de la 200 de dolari şi poate să ajungă până la 15.000 de dolari pe săptămână, dă asigurări Vadim.

La a doua întâlnire – în biblioteca unei universităţi din capitală – aflăm mai multe detalii de la Mihai, un alt reprezentant Qnet. Îmbrăcat la patru ace, cu cravată şi cu ceasul auriu lăsat să se vadă de sub mâneca hainei, Mihai încearcă să facă o impresie bună şi, de când lucrează pentru compania Qnet, se recomandă drept un afacerist de succes. Doar geaca grosolană, trasă peste costum, şi ochelarii de soare ridicaţi deasupra frunţii, amintesc că a lucrat cândva în domeniul construcţiilor. Explică aşa-zisul plan de afaceri, desenând pe o foaie un sistem piramidal. În vârful piramidei îl plasează pe reporterul incognito.

Regula de bază pentru obţinerea profitului este clasică pentru sistemele piramidale. Cei care ajung în vârf obţin fără efort câştiguri fabuloase pe seama celor racolaţi în „afacere”. La rândul lor, aceştia trebuie să aducă alte persoane dispuse să investească câte 2.000 de dolari.

Pentru a masca schema, compania le propune „investitorilor” să cumpere produsele brand-ului Qnet, neînregistrat în Republica Moldova, cum ar fi: ceasuri, produse de întreţinere corporală, pachete turistice. Acestea sunt comandate, de regulă, on-line şi sunt distribuite prin curier.

Nevastă de poliţist, în vârful piramidei

Valeria Răileanu, 29 de ani, s-a lansat în afaceri cu aproape zece luni în urmă, când a fondat compania V.V.R. Consulting Service. Sediul companiei este într-un centru de business din preajma Ministerului de Interne. Firma, specializată în activităţi de consultanţă, este reprezentanţa oficială a companiei Qnet în Moldova.


 
V.V.R. Consulting Service apare şi pe site-ul oficial al reţelei globale Qnet, la rubrica „contacte”, de rând cu alte companii similare înregistrate în state din Asia şi Africa.

Mai mult, Valeria Răileanu promovează produsele Qnet în toate apariţiile sale publice. Pentru că, din momentul în care a devenit femeie de afaceri, tânăra acordă interviuri şi pozează pentru reviste glossy, întruchipând succesul şi prosperitatea.

Valeria RĂILEANU (despre ideea de a deschide o reprezentanţă Qnet în Moldova): În vara anului 2015, fiind în Turcia la mare, am cunoscut compania Qnet şi reprezentanţii acesteia din diferite ţări. Atunci am aflat că ei ar dori să deschidă o reprezentanţă şi in Republica Moldova, dar au nevoie de o persoană capabilă şi competentă. Le-am propus candidatura mea.
 
În cadrul unui eveniment organizat de Qnet Moldova, însă, Valeria Răileanu susţine că activează în acest domeniu din 2013. „Noi suntem viitorii milionari, oamenii care vor schimba economia ţării”, îşi motivează Răileanu colegii.

Până la fondarea reprezentanţei oficiale a Qnet în Republica Moldova, Valeria Răileanu era şomeră, fiind soţia lui Vladislav Răileanu, ofiţer principal în cadrul Secţiei Investigarea Fraudelor Economice din cadrul Poliţiei Capitalei.

În timp ce soţul reprezenta legea, mama Valeriei, Tamara Digori, se ocupa cu vânzarea bijuteriilor din aur pe bd. Ştefan cel Mare din Chişinău, chiar în preajma Ministerului de Interne.

În 2010, Tamara Digori a fost şi în vizorul anchetatorilor, fiind suspectată de comerţ ilicit de aur. Printre poliţiştii sub acoperire implicaţi în anchetă s-au numărat ginerele Vladislav Răileanu, dar şi naşul de cununie al soţilor Răileanu – Igor Prisăcaru. Tamara Digori a fost reţinută atunci de Direcţia Misiuni Speciale a MAI, fiind eliberată în aceeaşi zi.

A uitat de firma soţiei

În declaraţia de avere pentru anul 2015, Vladislav Răileanu arată că soţia sa a încasat un salariu de doar 2.600 lei pe lună, fiind angajata V.V.R. Consulting Service. Asta, în timp ce reprezentanţii companiei le promit celor care vor să investească în Qnet profituri de mii de euro pe lună.
 
În plus, deşi numele companiei se regăseşte în declaraţia sa de avere, Vladislav Răileanu a uitat să menţioneze că soţia lui nu este doar angajata, ci şi fondatoarea firmei. 

Contactat de reporterul RISE, Vladislav Răileanu susţine că nu cunoaşte despre domeniul de activitate al firmei soţiei sale şi nici despre vreun dosar penal în care este vizată activitatea Qnet în Moldova.

Continuare investigaţiei pe RISE