Dorin Chirtoacă susţine că această iniţiativă este defapt un spectacol organizat înainte de alegerile locale şi prezidenţiale la care nu va participa sub nicio formă.
„Dumnealor se pregătesc de următoarele alegeri parlamentare, de campanie electorală, nu vor să muncească, vor să facă doar spectacol şi să-şi crească popularitatea în faţa cetăţenilor pe baza acestui spectacol legat de referendum, poftim succes şi înainte! Nu am de gând să mă implic şi să particip la această manipulare a cetăţenilor”, a declarat Chirtoacă.

Amintim, că acum două săptămâni, mai mulţi activişti civici alături de consilierii municipali au anunţat că-şi unesc eforturile pentru a iniţia un referendum privind demiterea edilului capitalei. Potrivit lor, Chirtoacă nu-şi îndeplineşte obligaţiile de primar şi foloseşte funcţia doar pentru a-şi dezvolta businessul de familie.