Reprezentanţii Primăriei confirmă că defrişările au fost ilegale şi că proprietarul companiei a fost amendat pentru asta. Lucrările de construcţie continuă însă, întrucât firma are autorizaţie, mai spun autorităţile locale. 

Proprietarul companiei nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile, iar angajaţii susţin că au toate actele care le permit să desfăşoare lucrările.

Şeful Serviciului de presă al Primăriei capitalei, Vadim Brânzaniuc, de asemenea, susţine că firma are autorizaţie de construcţie.

Locatarii le-au cerut autorităţilor să se implice necondiţionat şi să împiedice eventuala demarare a lucrărilor, în caz contrar, spun că vor protesta.