Organizaţiile semnatare îndeamnă executivul să adopte un document comprehensiv, incluziv şi centrat pe drepturile omului, dar şi pe obiectivele de dezvoltare durabilă în vederea respectării drepturilor fundamentale a ridicării nivelului de trai şi a ameliorării indicatorilor economici şi sociali.

„Este absolut imperioasă elaborarea unui mecanism centralizat de monitorizare şi evaluare internă a modului în care este implementat documentul de politici. Or, anume lipsa unui astfel de mecanism a constituit una dintre criticile de bază ale procesului de implementare a precedentelor planuri naţionale de acţiuni în domeniul drepturilor omului. În acest context, considerăm oportun să fie luată în considerare crearea unei unităţi/structuri responsabile de monitorizarea şi evaluarea implementării viitorului document orientat pe planificarea acţiunilor pentru promovarea drepturilor omului”, se arată în apel.

Organizaţiile semnatare solicită Guvernului Republicii Moldova:

  • Crearea unui grup de lucru mixt format din instituţiile de stat relevante şi a reprezentanţilor societăţii civile în vederea elaborării unui plan integrat de acţiuni în domeniul drepturilor omului;
  • Integrarea în planul de acţiuni pentru drepturilor omului în mod congruent a obiectivelor de dezvoltare durabilă şi a obligaţiilor privind respectarea drepturilor omului asumate în cadrul EPU;
  • Construirea Planului naţional în jurul indicatorilor de impact şi nu a celor de proces;
  • Organizarea în mod transparent a procesului de elaborare a planului cu consultări ale societăţii civile;
  • Crearea unei unităţi/structuri responsabilă de monitorizarea şi evaluarea implementării planului de acţiuni. 

Documentul a fost semnat de următoarele organizaţii:

Centrul de Resurse Juridice din Moldova;
Amnesty International Moldova;
Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M;
ASPDI "DOR";
Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT;
Asociaţia Promo-LEX;
Coaliţia Nediscriminare;
A.O. HomoDiversus ;
Centrul de Informare în Domeniul Drepturilor Omului.