Bărbatul de 74 de ani este în comă, având paralizate ambele mâini. De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ, pacientul are un hematom intracerebral şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Amintim că ieri elicopterul SMURD s-a prăbuşit într-o zonă împădurită în raionul Cantemir. În consecinţă, cei patru membri ai echipajului, pilotul, copilotul, medicul şi asistentul, au murit pe loc. Menţionăm că acelaşi echipaj a intervenit în prima jumătate a zilei în Moldova. Salvatorii din Iaşi au preluat o bătrână din Vulcăneşti, care suferea de insuficienţă renală şi respiratorie, şi au transportat-o la Spitalul de Urgenţă din capitală. 

Pe 3 iunie în Republica Moldova a fost decretată zi de doliu naţional. În toate localităţile din ţară, dar şi la misiunile diplomatice din străinătate, drapele au fost arborate în bernă.